Conferința de lansare a proiectului
”Competență și eficiență în predarea limbii române copiilor și elevilor aparținând minorităților naționale din România”
Miercurea Ciuc, 25-27 mai 2022
În perioada 25-27 mai 2022 s-a desfășurat la Miercurea Ciuc, județul Harghita Conferința de deschidere a proiectului ”Competență și eficiență în predarea limbii române copiilor și elevilor aparținând minorităților naționale din România”- cod SMIS 2014+: 152864. Scopul conferintei de lansare a fost asigurarea informării decidenților de politici educaționale, a experților și a partenerilor educaționali relevanți privind demersul principla al proiectului: conștientizarea necesității îmbunătățirii la copiii/elevii aparținând minorităților naționale a competențelor de comunicare în limba română.
La evenimentul de deschidere au participat și au luat cuvântul dl. prof. Kallos Zoltán, secretar de stat pentru învățământul în limbile minorităților naționale, dl. prof. Sorin Ion, secretar de stat învățământul preuniversitar, dna. Laczikó Enikő Katalin, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru relații interetnice, dna. Merima Petrovici, director din cadrul Unității de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, respectiv dna. Delia Gavra, manager de proiect. În luările de cuvânt personalitățile invitate au evidențiat importanța prevenirii și reducerii părăsirii timpurii a școlii pentru elevii din învățământul preuniversitar obligatoriu, aparținând minorităților naționale din România, asigurând accesul la un învățământ de calitate, prin formarea/dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română, pe baza unor resurse de învățare moderne/atractive și a asigurării formării continue unitare și specifice a personalului didactic.
În prima parte a conferinței de deschidere membrii echipei de management și implementare au prezentat obiectivele, activitățile și rezultatele previzionate ale proiectului. Astfel, activitățile de dezvoltare a resurselor educaționale centrate pe competențe au fost prezentate de către dl. prof. Ferencz-Salamon Alpár-László, coordonatorul partenerului 3, Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Harghita și de către dl. prof. Bántó Norbert, coordonatorul partenerului 2 Centrul pentru Formarea în Limba Maghiară, Oradea, iar despre activitatea de pilotare a resurselor educaționale în școli a vorbit doamna asistent de proiect Raluca Șeres. Din partea Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, instituție parteneră în proiect doamna conf. univ. dr. Elena Platon, director al Departamentului de limbă, cultură și civilizație românească a vorbit despre importanța formării continue a cadrelor didactice care predau limba română la clase cu predare în limbile minorităților naționale, iar despre oportunitatea asigurării cadrului conceptual unitar prin elaborarea și publicarea unui studiu national privind impactul activităților proiectului în vederea învățării limbii române de către copiii și elevii aparținând minorităților naționale a vorbit dl. prof. univ. dr. Markó Bálint, prorector al U.B.B. Cluj Napoca.
În a doua parte a conferinței de deschidere au fost organizate ateliere de tip workshop structurate pe activitățile proiectului la care au participat membrii echipei de management și implementare, coordonatorii partenerilor, respectiv experții angajați ai beneficiarului și a partenerilor.